Termeni de dreptul muncii

În Codul muncii, fapta săvârșită cu vinovăție de salariat prin încălcarea obligațiilor de muncă; Codul administrativ definește distinct abaterea funcționarilor publici, demnitarilor și asimilaților acestora.

Persoana juridică autorizată care încheie contracte de muncă temporară cu salariați temporari, pentru a-i pune la dispoziția unui utilizator, sub supravegherea și conducerea căruia lucrează.

Persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe bază de contract individual de muncă.

Încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, pentru motive care țin sau care nu țin de persoana salariatului.

Concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice și din motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr minim de salariați, stabilit de lege în funcție de câți salariați are angajatorul.

Concediul acordat salariatului pentru a oferi îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane din aceeași gospodărie care are nevoie de îngrijire din cauza unei probleme medicale grave.

Concediul acordat tatălui copilului nou-născut, în condițiile Legii concediului paternal nr. 210/1999, la solicitarea scrisă a salariatului.

Conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.

Convenția scrisă dintre angajator sau organizația patronală și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, care stabilește condițiile de muncă, salarizarea și alte drepturi și obligații din raporturile de muncă.

Contract special de formare profesională, pe durată determinată de cel mult un an, încheiat pentru adaptarea salariaților debutanți la o funcție, un loc de muncă sau un colectiv nou.

Contractul individual de muncă încheiat în scris între agentul de muncă temporară și salariatul temporar, pe durata unei misiuni.

Contractul prin care salariatul se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, în schimbul unui salariu.

În Codul muncii, exercitarea temporară de către salariat, din dispoziția angajatorului, a unor sarcini de serviciu în afara locului său de muncă; Codul administrativ definește distinct delegarea funcționarului public.

Actul unilateral prin care salariatul comunică în scris angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.

Actul prin care angajatorul dispune schimbarea temporară a locului de muncă al salariatului la un alt angajator, pentru executarea unor lucrări în interesul acestuia.

Încetarea voluntară și colectivă a lucrului de către salariați; participarea este liberă și nimeni nu poate fi constrâns să participe sau să nu participe.

Media zilnică a salariului de bază, a indemnizațiilor și a sporurilor cu caracter permanent prevăzute în contractul individual de muncă, din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, înmulțită cu numărul de zile de concediu.

Modul de organizare a programului de lucru în care salariații se succed unul pe altul la același post de muncă, potrivit unui anumit program, inclusiv rotativ.

Orice perioadă care nu este timp de muncă.

Modelul de organizare a activității, care stabilește orele și zilele în care începe și se încheie prestarea muncii.

Raportul reglementat prin lege în temeiul căruia o persoană fizică, denumită lucrător, se obligă să presteze o activitate pentru și sub autoritatea altei persoane fizice sau juridice, în schimbul unei remunerații.

Salariatul al cărui număr de ore normale de lucru, calculat săptămânal sau ca medie lunară, este mai mic decât al unui salariat cu normă întreagă comparabil.

Persoana care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară, pentru a fi pusă la dispoziția unui utilizator și a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acestuia.

Contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă; cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri.

Componenta fixă a remunerației brute plătite lunar salariatului, fără sporuri, indemnizații și alte adaosuri.

Suma minimă la care are dreptul salariatul pentru munca prestată, stabilită prin act normativ sau prin contractul colectiv de muncă aplicabil.

Orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și își îndeplinește sarcinile și atribuțiile; durata normală este, de regulă, pentru normă întreagă, de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână.

Persoana fizică sau juridică pentru care și sub supravegherea și conducerea căreia muncește temporar un salariat temporar pus la dispoziție de un agent de muncă temporară.