Concediere

În dreptul muncii, concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului.

Motivele

Concedierea poate fi dispusă pentru motive care țin de persoana salariatului sau pentru motive care nu țin de persoana salariatului.

Concedieri interzise

Este interzisă concedierea salariaților:

• pe criterii de rasă, cetățenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, opțiune politică, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală sau apartenență la o categorie defavorizată;
• pentru exercitarea, în condițiile legii, a dreptului la grevă și a drepturilor sindicale;
• pentru exercitarea unor drepturi anume prevăzute de Codul muncii.

Perioade în care concedierea nu poate fi dispusă

• pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical potrivit legii;
• pe durata suspendării activității ca urmare a instituirii carantinei;
• cât timp salariata este gravidă, în măsura în care angajatorul a aflat de acest lucru înainte de emiterea deciziei de concediere;
• pe durata concediului de maternitate;
• pe durata concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;
• pe durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;
• pe durata concediului de odihnă;
• pe durata concediului paternal și a concediului de îngrijitor, precum și pe durata absentării de la locul de muncă în condițiile art. 152^2 din Codul muncii.

Aceste interdicții nu se aplică în cazul concedierii pentru motive care intervin ca urmare a reorganizării judiciare, a falimentului sau a dizolvării angajatorului, în condițiile legii.

Decizia de concediere

• Decizia se emite în scris și, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să precizeze termenul în care poate fi contestată și instanța judecătorească la care se contestă.
• Ea se comunică salariatului în scris și cuprinde obligatoriu motivele concedierii și durata preavizului. La concedierile colective, cuprinde și criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, iar în condițiile art. 64 din Codul muncii, lista locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații pot opta pentru un loc vacant.
• În anumite cazuri prevăzute de lege, angajatorul trebuie să emită decizia în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii.
• Salariatul care consideră că a fost concediat pentru exercitarea unor drepturi anume prevăzute de Codul muncii poate cere angajatorului să prezinte în scris, suplimentar, motivele pe care s-a întemeiat decizia. Regula nu se aplică atunci când legi speciale instituie proceduri prealabile în care investigarea faptelor revine unei autorități sau unui organism competent.

Concedierea nelegală

Dacă concedierea a fost efectuată netemeinic sau nelegal, instanța o anulează și obligă angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La cererea salariatului, instanța repune părțile în situația anterioară concedierii. Dacă salariatul nu cere acest lucru, contractul individual de muncă încetează de drept la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.