Punere în întârziere

Punerea în întârziere este actul prin care creditorul îi cere debitorului să execute obligația. Codul civil prevede două modalități: o notificare scrisă prin care creditorul solicită executarea sau cererea de chemare în judecată.

Întârzierea de drept

Art. 1523 reglementează și situații în care debitorul se află de drept în întârziere, fără o punere în întârziere prealabilă. De exemplu, părțile pot stipula că simpla împlinire a termenului produce acest efect. Există și cazuri stabilite de lege, precum neexecutarea obligației de plată a unei sume de bani asumate în exercițiul activității unei întreprinderi. Creditorul trebuie să dovedească situația de întârziere de drept; articolul prevede o regulă specială pentru moștenitori dacă obligația devine scadentă după decesul debitorului.

Notificarea

Dacă legea sau contractul nu prevăd altfel, notificarea se comunică prin executor judecătoresc sau prin orice alt mijloc care asigură dovada comunicării. Ea trebuie să acorde debitorului un termen de executare, ținând seama de natura obligației și de împrejurări. Dacă nu acordă un asemenea termen, debitorul poate executa obligația într-un termen rezonabil, calculat din ziua comunicării notificării.

Ce poate face creditorul până la expirarea termenului

Până la expirarea termenului, creditorul poate suspenda executarea propriei obligații și poate cere daune-interese, dar, dacă legea nu prevede altfel, nu poate exercita celelalte drepturi pe care le are în caz de neexecutare. Le poate exercita dacă debitorul îl informează că nu va executa în termen sau dacă termenul expiră fără ca obligația să fie executată.

Chemarea în judecată fără notificare

Dacă creditorul introduce cererea de chemare în judecată fără să-l fi pus anterior în întârziere pe debitor, acesta poate executa obligația într-un termen rezonabil de la comunicarea cererii. Dacă execută în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului.