Abuz asupra copilului

În Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, prin abuz asupra copilului se înțelege orice acțiune voluntară a unei persoane aflate într-o relație de răspundere, încredere sau autoritate față de copil, prin care sunt periclitate viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului. Abuzul se clasifică în fizic, emoțional, psihologic, sexual și economic.

Diferența față de neglijare

Abuzul este o acțiune voluntară. Neglijarea copilului este omisiunea, voluntară sau involuntară, a persoanei care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua o măsură pe care această responsabilitate o presupune, dacă omisiunea pune în pericol viața, dezvoltarea, integritatea corporală ori sănătatea fizică sau psihică a copilului.

Dreptul copilului la protecție

Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării și a oricăror forme de violență, indiferent de mediul în care se află: familie, școală, unități medicale sau de protecție, internet, mass-media, locuri de muncă, comunitate și altele.

Sesizarea

• Orice persoană fizică sau juridică, precum și copilul însuși, poate sesiza direcția generală de asistență socială și protecția copilului din județul sau sectorul de domiciliu, pentru a lua măsurile de protecție corespunzătoare.
• Persoanele care, prin natura profesiei sau ocupației, lucrează direct cu un copil și au suspiciuni privind un abuz sunt obligate să sesizeze serviciul public de asistență socială sau direcția generală de asistență socială și protecția copilului. Angajații instituțiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intră în contact cu copilul și au astfel de suspiciuni trebuie să sesizeze de urgență direcția.
• Pentru semnalarea cazurilor, fiecare direcție generală de asistență socială și protecția copilului are obligatoriu un telefon al copilului.

Verificarea și măsurile de urgență

• Pentru verificarea sesizărilor, reprezentanții direcției au drept de acces, în condițiile legii, în sediile persoanelor juridice și la domiciliul persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură protecția unui copil. Cei care au copilul în îngrijire sunt obligați să colaboreze și să ofere informațiile necesare.
• Dacă există motive temeinice privind un pericol iminent pentru copil, cauzat de abuz, și nu există opoziție din partea celor care îl au în îngrijire, directorul direcției instituie plasamentul în regim de urgență. Dacă aceștia refuză sau împiedică verificările, iar direcția stabilește că există un astfel de pericol, ea sesizează instanța pentru o ordonanță președințială de plasare a copilului în regim de urgență.