Înstrăinare părintească

În Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, înstrăinarea părintească este o formă a violenței psihologice prin care unul dintre părinți sau o persoană din familia extinsă ori din familia substitutivă, în mod intenționat, urmărit sau asumat și apropriat, generează, acceptă sau folosește o situație în care copilul ajunge să manifeste reținere sau ostilitate, nejustificată sau disproporționată, față de oricare dintre părinți.

Părintele care înstrăinează și părintele înstrăinat

• Părintele sau persoana care înstrăinează este cel care se face responsabil de existența situației de înstrăinare părintească.
• Părintele înstrăinat este părintele față de care copilul manifestă reținere sau ostilitate, nejustificată sau disproporționată.

Constatarea de către instanță

• Instanța poate constata înstrăinarea părintească la cererea unuia dintre părinți, a procurorului sau a direcției generale de asistență socială și protecția copilului, pe cale principală sau în orice litigiu în curs în care urmează să se dispună măsuri privind copilul minor, altele decât cele prevăzute la art. 133 din lege.
• Înstrăinarea părintească creează prezumția relativă că nu este în interesul superior al copilului ca părintele care înstrăinează să exercite autoritatea părintească și nici ca locuința copilului să fie stabilită la el.
• Dacă locuința copilului este stabilită la părintele care înstrăinează, instanța stabilește în favoarea părintelui înstrăinat un program de relații personale, care include obligatoriu găzduirea copilului pe o perioadă determinată și întâlniri într-un loc neutru, și dispune consilierea psihologică a copilului și a ambilor părinți.
• Când instanța stabilește relații personale prin întâlniri, vizite sau găzduire și constată înstrăinarea părintească, sarcina de a duce și a aduce copilul revine întotdeauna părintelui care înstrăinează.
• Înstrăinarea părintească este unul dintre motivele întemeiate pentru care instanța poate decide ca autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte.

Sesizarea și verificarea

• Orice persoană care, prin natura profesiei sau ocupației, lucrează direct cu un copil și are suspiciuni privind o situație de înstrăinare părintească este obligată să sesizeze serviciul public de asistență socială sau direcția generală de asistență socială și protecția copilului.
• Pentru semnalarea acestor cazuri, fiecare direcție generală de asistență socială și protecția copilului are obligatoriu un telefon al copilului.
• Pentru verificarea sesizărilor, reprezentanții direcției au drept de acces, în condițiile legii, în sediile persoanelor juridice și la domiciliul persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură protecția unui copil. Poliția are obligația să îi sprijine, inclusiv pentru prevenirea înstrăinării părintești.
• Dacă există motive temeinice privind un pericol iminent pentru copil, cauzat de înstrăinarea părintească, directorul direcției instituie plasamentul în regim de urgență, când nu întâmpină opoziție din partea celor care au copilul în îngrijire. Dacă aceștia refuză sau împiedică verificările, iar direcția stabilește că există un astfel de pericol, ea sesizează instanța și cere o ordonanță președințială de plasare a copilului în regim de urgență.