Prescripție extinctivă

Prescripția extinctivă sancționează titularul unui drept care nu îl valorifică în termenul stabilit de lege. Ceea ce se stinge este dreptul material la acțiune, adică posibilitatea de a obține, cu ajutorul forței publice, ceea ce i se datorează.

Ce se stinge

Codul civil definește dreptul la acțiune ca dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz. Acest drept se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.

Ce drepturi se prescriu

• Drepturile la acțiune care au un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive, dacă legea nu prevede altfel.
• Alte drepturi la acțiune, indiferent de obiectul lor, se prescriu numai în cazurile anume prevăzute de lege.

Termenul și invocarea prescripției

Termenul general de prescripție este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen. Calculul termenului trebuie să țină seama de momentul de început și de eventualele cauze de suspendare sau întrerupere aplicabile.

Potrivit art. 2506, prescripția nu operează de plin drept. Organul de jurisdicție nu o poate aplica din oficiu. În regimul Codului civil, ea poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, dacă nu a fost invocată astfel, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

După împlinirea termenului, cel obligat poate refuza executarea prestației. Dacă execută de bunăvoie, nu poate cere restituirea numai pentru că termenul de prescripție era împlinit, chiar dacă nu cunoștea acest lucru la data executării.

Diferența față de decădere

La decădere, neexercitarea dreptului subiectiv în termen atrage pierderea dreptului însuși, nu doar a dreptului la acțiune.