Nulitate

În procesul civil, nulitatea este sancțiunea care lipsește, total sau parțial, de efecte un act de procedură făcut cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă.

Nulitate absolută și nulitate relativă

• Nulitatea absolută intervine când cerința încălcată ocrotește un interes public. Ea poate fi invocată de orice parte, de judecător sau de procuror, în orice stare a judecății, dacă legea nu prevede altfel.
• Nulitatea relativă intervine când cerința încălcată ocrotește un interes privat. Ea poate fi invocată numai de partea interesată, dacă nu ea a cauzat neregularitatea, și în termenele prevăzute de lege. Partea poate renunța la dreptul de a o invoca.

Vătămarea în cazul nulității condiționate

Potrivit art. 175, în cazul nulității condiționate, actul de procedură este lovit de nulitate dacă nerespectarea cerinței legale i-a produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului. În cazul nulităților prevăzute expres de lege, vătămarea este prezumată, dar se poate face dovada contrară.

Îndreptarea neregularităților

Ori de câte ori vătămarea poate fi înlăturată fără anularea actului, judecătorul dispune îndreptarea neregularităților. Totuși, nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori o altă sancțiune procedurală sau dacă se produce ori subzistă o vătămare. Actul nu este anulat dacă, până la pronunțarea asupra excepției de nulitate, cauza acesteia a dispărut.

Toate cauzele de nulitate ale actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate deodată, sub sancțiunea decăderii.