Arbitraj instituționalizat

Arbitrajul instituționalizat este forma de jurisdicție arbitrală care se constituie și funcționează permanent pe lângă o organizație sau instituție internă ori internațională sau ca organizație neguvernamentală de interes public de sine stătătoare. El funcționează pe baza unui regulament propriu, aplicabil tuturor litigiilor care îi sunt supuse prin convenție arbitrală.

Caracteristici

• Activitatea sa nu are caracter economic și nu urmărește obținerea de profit.
• În activitatea jurisdicțională este autonom față de instituția care l-a înființat.
• Poate întocmi liste facultative de arbitri, care nu sunt obligatorii pentru părți.

Alegerea și regulile aplicabile

Prin convenția arbitrală, părțile pot supune litigiile lor unei anumite instanțe arbitrale din cadrul arbitrajului instituționalizat. Alegând un asemenea arbitraj, ele optează automat pentru regulile lui de procedură. Derogarea de la aplicarea acestor reguli este nulă, cu excepția situației în care conducerea arbitrajului instituționalizat competent decide, ținând seama de condițiile speței și de regulile indicate, că pot fi aplicate și regulile alese de părți, efectiv sau prin analogie.

Dacă părțile nu se înțeleg asupra arbitrului unic, dacă o parte nu își numește arbitrul sau dacă cei 2 arbitri nu cad de acord asupra supraarbitrului, îl desemnează, de regulă, președintele arbitrajului instituționalizat. Dreptul la apărare și contradictorialitatea dezbaterilor sunt garantate.

Diferența față de arbitrajul ad-hoc

În clauza compromisorie pentru un arbitraj instituționalizat este suficientă trimiterea la instituția sau la regulile ei de procedură, fără a mai arăta modul de numire a arbitrilor.