Punerea în întârziere a debitorului este, de multe ori, primul pas concret într-o dispută contractuală. O notificare redactată corect clarifică pretenția, stabilește momentul de la care debitorul este în întârziere și pregătește eventualul litigiu. Ghidul de mai jos urmează dispozițiile art. 1521–1523 din Codul civil și legătura acestora cu procedura ordonanței de plată.
Cadrul legal: când este necesară notificarea
Potrivit art. 1521 din Codul civil, punerea în întârziere poate opera de drept sau la cererea creditorului. Înainte de a redacta o notificare, verificați dacă nu vă aflați deja într-unul dintre cazurile de întârziere de drept. Art. 1523 prevede că debitorul este de drept în întârziere, printre altele, atunci când:
- părțile au stipulat că simpla împlinire a termenului produce acest efect;
- obligația putea fi executată util numai într-un anumit timp, pe care debitorul l-a lăsat să treacă;
- debitorul a făcut imposibilă, prin fapta sa, executarea în natură;
- debitorul și-a manifestat neîndoielnic intenția de a nu executa;
- nu a fost executată obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi;
- obligația se naște dintr-o faptă ilicită extracontractuală.
Cazurile de întârziere de drept trebuie dovedite de creditor (art. 1523 alin. (4)). Chiar și atunci când considerați că sunteți într-o astfel de situație, o notificare poate fi utilă ca mijloc de probă și de clarificare a pretenției.
Modalități și conținut
Art. 1522 din Codul civil stabilește că debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi cere executarea, fie prin cererea de chemare în judecată. Notificarea se comunică prin executor judecătoresc sau prin orice alt mijloc care asigură dovada comunicării.
Prin notificare trebuie acordat un termen de executare, ținând seama de natura obligației. Dacă nu indicați un termen, debitorul poate executa într-un termen rezonabil, calculat din ziua comunicării. Până la expirarea termenului, creditorul poate suspenda executarea propriei obligații și poate cere daune-interese, dar nu poate exercita celelalte drepturi, cu excepția situației în care debitorul declară că nu va executa sau termenul expiră fără executare.
Riscul acțiunii fără notificare: dacă introduceți direct cererea de chemare în judecată, debitorul poate executa într-un termen rezonabil de la comunicarea cererii; în acest caz, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului (art. 1522 alin. (5)).
Pași de redactare și comunicare
- Analizați contractul. Identificați obligația încălcată, scadența, eventualele clauze privind întârzierea de drept, penalitățile și forma cerută pentru comunicări.
- Identificați corect debitorul. Verificați denumirea, sediul sau domiciliul și, pentru persoanele juridice, datele din registrul în care sunt înscrise.
- Descrieți obligația și neexecutarea. Indicați contractul, clauza, suma sau prestația datorată și documentele justificative.
- Acordați un termen clar. Stabiliți un termen adecvat naturii obligației și precizați de la ce dată curge.
- Precizați consecințele. Arătați ce măsuri intenționați să luați dacă obligația nu este executată, fără formulări amenințătoare sau exagerate.
- Alegeți modul de comunicare. Folosiți executorul judecătoresc sau un mijloc care vă oferă dovada comunicării și a conținutului.
- Arhivați dovezile. Păstrați exemplarul notificării, dovada comunicării și un calcul al termenului acordat.
Legătura cu ordonanța de plată
Procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile, constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil sau dintr-un înscris însușit de părți (art. 1014 din Codul de procedură civilă); creanțele înscrise la masa credală în procedura insolvenței sunt excluse.
Înainte de a formula cererea, creditorul trebuie să comunice debitorului o somație, prin executor judecătoresc sau prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, prin care îi pune în vedere să plătească în termen de 15 zile de la primire (art. 1015 alin. (1) CPC). Somația întrerupe prescripția, potrivit art. 2540 din Codul civil, aplicabil în mod corespunzător.
Dacă intenționați să folosiți această procedură, verificați că înscrisul comunicat respectă atât cerințele Codului civil, cât și pe cele ale art. 1015 CPC: modul de comunicare și termenul de 15 zile. Rețineți și regula generală din art. 193 CPC: procedura prealabilă este obligatorie numai când legea o prevede expres, iar neîndeplinirea ei poate fi invocată doar de pârât, prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii.
Checklist final
- ați verificat dacă debitorul nu este deja în întârziere de drept (art. 1523 C. civ.);
- notificarea este scrisă și identifică exact părțile, contractul și obligația;
- ați acordat un termen de executare adecvat;
- modul de comunicare asigură dovada comunicării;
- pentru ordonanța de plată, ați folosit executorul sau scrisoarea recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, cu termen de 15 zile;
- ați păstrat notificarea, dovada comunicării și calculul termenelor în dosarul clientului;
- ați notat în calendar data expirării termenului acordat.
Articolul are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Verificați forma în vigoare a textelor citate.